Reciclarea pe culori
January 03, 2019
În România deja toată lumea ar trebui să știe că deșeurile nu se reciclează împreună, coșurile de reciclare fiind destinate fiecărui tip de deșeu în parte. De aceea, coșurile de reciclare au un cod de culori mai mult sau mai puțin standard. Mai mult sau mai puțin, pentru că la nivel global sistemul este diferit, de la țară la țară, sau uneori, diferă chiar de la oraș la oraș.
De multe ori diferențele apar nu numai la nivel de culori, ci chiar la nivel de materiale reciclate. De exemplu, unele autorități reciclează împreună metalul și plasticul, pe când altele au recipiente și culori separate pentru cele două tipuri de materiale.
În România, la stațiile de reciclare publice se folosește următorul sistem de culori pentru colectarea deșeurilor:
Maro pentru DESEURILE BIODEGRADABILE
Se colectează:
- Resturile de fructe și de legume (proaspete sau gătite)
- Resturile de pâine și cereale
- Zațul de cafea sau resturile de ceai (inclusiv pliculețele)
- Cojile de ouă și de nucă
- Cenușa (când se arde numai lemn) și rumeguș
- Frunzele, crengile și nuiele, precum și bucăți de lemn mărunțite
- Florile sau plante de casă
NU se colectează:
- Resturile de carne și de pește (gătite sau proaspete)
- Resturi de la produsele lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frișcă)
- Grăsimile animale și uleiuri vegetale
Negru / Gri pentru DEȘEURILE AMESTECATE
Se colectează:
- Resturile de mâncare (carne, lactate, vegetale, ouă)
- Scutecele de unică folosință și absorbantele
- Reziduurile animalelor de casă
- Conținutul sacului de la aspirator
- Mucurile de țigară
- Ambalajele foarte murdare
- Cioburile de ceramică și porțelan
- Vesela de unică folosință foarte murdară
NU se colectează:
- Textilele și încălțămintele
- Pământul, nisipul, pietrișul
- Electricele și electronicele
- Bateriile și acumulatorii
- Piesele rezultate din dezmembrările mașinilor/autovehiculelor
- Deșeurile rezultate din construcții și demolări
- Mobilierul, covoarele, saltelele
Galben pentru PLASTIC și METAL
Se colectează:
- Recipiente de plastic pentru băuturi (PET-uri)
- Recipiente de plastic pentru produse lactate
- Recipiente de plastic sau metal pentru produse cosmetice și detergenți
- Doze de aluminiu
- Dopuri metalice
- Caserole de plastic și polistiren
- Farfurii de plastic
- Pungi de plastic
- Conserve metalice
- Spray-uri alimentare și cosmetice
NU se colectează:
- Vesela și tacâmurile din metal
- Tacâmuri din plastic
- Seringi
- Jucării din plastic
- Folie de aluminiu
- Ghivece de flori
- Ambalaje contaminate cu substanțe toxice, corozive sau ulei de motor
- Baterii
Albastru pentru HÂRTIE/CARTON
Se colectează:
- Pungi de hârtie
- Cutii de carton
- Ambalaje pentru sucuri și lactate
- Maculatură
NU se colectează:
- Deșeuri de ambalaje de hârtie și carton contaminate
- Hârtie cerată
Verde/Alb pentru STICLĂ
Se colectează:
- Sticlă
- Borcane
NU se colectează:
- Becuri și neoane
- Vesela și pahare
- Porțelan și ceramică
- Oglinzi
- Cristal
- Sticlă rezistentă la temperaturi înalte
Sigur, aceasta este o listă orientativă. Este de la sine înțeles că deșeurile ar trebui să fie relativ curate, deoarece vor fi încă o dată sortate manual, pe banda de sortare.
De asemenea, este de notat că în multe locuri se colectează multe din categoriile care nu sunt primite la containerele publice menționate mai sus, dar sunt acceptate în alte locuri. De exemplu, în majoritatea magazinelor de profil electronic se pot recicla baterii, becuri și neoane, precum și aparate electrocasnice.